Intalnire cu grupul la ora 06:00 la Timpuri Noi ( Benzinaria Mol ) si plecare la ora 06:15 pe traseul :
BUCURESTI – CERNAVODA – CONSTANTA – MURIGHIOL
Dupa imbarcarea in autocar calatorim pe traseul de mai sus. Primul obiectiv va fi Pestera Sfantului Andrei. Considerată „Bethleemul creştinismului românesc”, Peştera este cea mai veche biserică creştină de pe teritoriul României. Tradiţia şi unele descoperiri arheologice acreditează această peşteră ca fiind locul în care, pentru o perioadă de timp, a locuit însuşi Apostolul Andrei, ajuns pe meleagurile strămoşilor noştri geto-daci în misiunea lui de propovăduire a Evangheliei. De aceea şi poartă numele lui Andrei cel întâi chemat. În această peşteră, pentru prima oară în zona Dobrogei de astăzi, s-a săvârşit frângerea pâinii, forma primară a Sfintei Liturghii.
Urmatorul obiectiv pe lista noastra este Monumentul de la Adamclisi, unul dintre cele mai importante vestigii antice de pe teritoriul Romaniei.
Pe ambele structuri sunt prezentate scene din razboiul daco-roman care a avut loc intre anii 101 si 102. Constructia impunatoare a fost conceputa si ridicata sub supravegherea celebrului arhitect si inginer grec Apollodor din Damasc care s-a ocupat de numeroase constructii de pe vremea aceea.
In drumul nostru spre Tulcea, trecem prin orasul Constanta, unde ne vom opri pentru o scurta plimbare.
Seara cazare si cina la pensiune in Murighiol.
Ziua 2 – Mic dejun. Excursie optionala – Croaziera in Delta Dunarii.
Ziua de astazi este dedicata in intregime Rezervatiei Biosferei. Vizităm zone unice de lacuri și canale, admiram peisaje de poveste si pentru aproximativ 7 ore,ne bucuram de spectacolul fascinant al naturii, pe urmatorul traseu:
Murighiol- brat Sf Gheorghe- localitatea Uzlina- canal Uzlina-lac Uzlina- lac Isac- canal Litcov- canal Ceamurlia- localitatea Crisan- brat Sulina- canal Magearu- localitatea Letea ( vizita Padurea Letea ) – canal Barbosu ( centura Sulina ) – oras Sulina- retur.
Seara cazare si cina la pensiune.
Ziua 3 – Mic dejun.
Ne luam la revedere de la gazdele noastre si ne indreptam catre portul Jurilovca de unde ne imbarcam pentru transferul cu barcile catre Gura Portitei.
Unica in Europa, Gura Portitei este locul in care Marea se intalneste cu Delta Dunarii pentru a crea un spectacol natural mirific. Ne bucuram de plaja si timp liber.
Dupa amiaza ne ne intoarcem catre Jurilovca, ne mbarcam in autocar si ne continuam drumul catre Bucuresti.
Sosire seara in Bucuresti
SERVICII INCLUSE:
NU SUNT INCLUSE:
NOTA:
Grup minim 35 persoane
Locurile in autocar se distribui incepand cu a DOUA bancheta in ordinea achitarii avansului sau integral a pachetului turistic.
Avans 250 Lei de persoana, se achita in maxim 7 zile de la data inscrierii.
Acestea sunt obiectivele propuse spre vizitare. In functie de starea meteo de la momentul resptectiv aceste obiective pot fi atinse sau nu.
Excursia trebuie achitata integral inainte de plecare.
Programul acţiunii poate fi modificat de catre conducatorul de grup în funcţie de anumite situaţii speciale.
Persoanele care vor călători singure pot opta pentru Partaj în camera dublă, situatie în care agenția va aloca, în funcție de înscrierile existente sau ulterioare, o persoană pentru partaj .
Pentru moment nu exista o harta de afisat.